,,Absența ta a fost atât de dureroasa pentru mine, încât mă voi închide într-o carapace de emoție dură impenetrabilă la iubire – și prin urmare la suferință. Nu vreau să mai simt niciodată acea durere”. BOWLBY- detașare afectivă
Iubirea reală este iubirea trăită, este componenta unei relații concrete. În fond, este vorba despre a iubi și a primi iubire. Într-o relație împlinită, fiecare partener dispune de atât de multă iubire, încât îi dăruiește cu drag celuilalt o parte din ea și acceptă cu drag iubirea din partea celuilalt. Dăruirea iubirii nu izvorăște dintr-o lipsă, nu este trăită ca o renunțare la ceva rar și prețios care ar fi motivată doar atunci când se primește ceva la schimb tot la fel de valoros. A dărui iubire vine dintr-un impuls emoțional, izvorăște din propria iubire și care poate activa la rândul ei iubirea din partea celuilalt. Propria nevoie de a iubi și de a fi iubit se potrivește cu nevoia celuilalt de a primi și dărui iubire.
Într-o relație deficitară însă, ambii parteneri au nevoie de iubire, dar în fond, ei dispun de prea puțină iubire. Ei speră să primească de la celălalt ceea ce le lipsește. În acest caz fiecare partener devine ,,responsabil” în accepțiunea celuilalt de a umple un gol. Astfel iubirea devine o treabă foarte complicată și anevoioasă și apare tendința de a încerca să dovedim că merităm defapt pe deplin iubirea celuilalt. Și începem o listă de ,,trebuie” pentru a câștiga iubirea. Ce trebuie să fac, cum trebuie să arăt, ce statut social trebuie să am, ce preocupări? Dar oare ce se întâmplă dacă nu voi bifa toate cerințele, dacă voi îmbătrâni, etc? Când la baza unei relații stă incertitudinea și neîncrederea că eu sunt vrednic de a primi și dărui iubire prin simpla mea prezență pe acest Pământ, apar complicațiile și relația devine una nesănătoasă.
Capacitatea de a primi și dărui iubire se formează timpuriu, în relație cu părinții. Felul în care aceștia ne-au iubit și valorizat va determina felul în care noi ne vom manifesta nevoia de iubire. Dacă copilul primește în mod constant iubire și acceptare necondiționată, el va căpăta un sentiment de încredere primară și va reuși ulterior să își atingă potențialul de iubire. Dacă însă copilul a fost nevoit să răspundă unei liste de cerințe pentru a primiri afecțiune, el va înțelege că pentru a primi iubire trebuie să fie într-un anumit fel, să aibă, să bifeze n cerințe.
Oare ce-i mai dureros, să suferi din dragoste ori din absența ei? Am auzit această întrebare și chiar dilemă în cadrul unei ședințe de terapie. Este foarte trist cât de mulți oameni asociază iubirea cu suferința și durerea. Pare că pentru unii doar așa pot exista pentru că așa au fost percepute încă de foarte timpuriu. Iubirea a venit la pachet cu multă durere. Este chiar foarte complicat când iubirea și suferința au venit de la aceeași persoană.
Sunt oameni care au simțit absența iubirii din partea celor mai importante persoane din viața lor și aleg să se ferească din calea suferinței evitând cu orice preț relații intime, apropierea, afecțiunea. Ridică ziduri înalte în jurul lor și percep apropierea celuilalt ca fiind amenințătoare. Ajung să funcționeze cu distanța, cu răcoarea unor brațe străine care nu cer și nu oferă pulsiuni de emoție. À la base, ei se declară fericiți. Fericirea echivalează aici cu lipsa durerii, nu cu prezența iubirii. Se omite faptul că nevoia de a primi și oferi iubire nu dispare niciodată. O putem îmbrăca în fel de fel de veșminte și practici, însă în mod real o vom avea mereu. Important este să o cultivăm în noi pentru a o putea manifesta într-o manieră sănătoasă și cu ceilalți. Avem resorturi interioare infinite. Iubirea este forța care ne-a adus pe acest pământ. Datorită ei existăm și avem nevoie doar să intrăm în contact cu ea, să ne apropiem de ea.
,,Life without love is like a tree without blossoms or fruit.”
Khalil Gibran