Există în fiecare din noi lumina și întuneric, bun și rău, cald și rece. Sunt părți ale Sinelui care ne structurează și influențează funcționarea psihicului. Sunt bucăți din noi pe care le respingem, de care ne temem, ne rușinăm poate. Sunt părți pe care dacă am putea le-am șterge iremediabil din conștiința noastră. Și de cele mai multe ori reușim să creăm tot felul de mecanisme prin care aceste părți să fie cât mai adânc și departe împinse de percepția imediata. Însă forța cu care încercăm să le îndepărtam reprezintă puterea cu care ele se întorc împotriva noastră.
Desigur că aceste părți din noi poate sunt pline de durere, poate întruchipează cele mai mari temeri, cel mai greu de acceptat adicții, tendințe distructive ori vulnerabilități nebănuite.
Aceste parți își au povestea lor și la momentul dezvoltării lor în interiorul psihicului au avut un rol protector. Doar așa am putut merge mai departe, doar așa am putut sa ne păstram funcționalitatea si integritatea.
Vine un moment însă când e responsabilitatea noastră să privim înspre aceste bucăți din noi. Cu siguranța e un parcurs nu tocmai facil și nici rapid, însă necesar. Necesar și chiar obligatoriu aș îndrăzni, fiindcă fără a ne uita la părțile acestea din noi, existența noastră nu e vie. Trăim doar din postura de supraviețuire, de luptă și funcționalitate la limită. Din această ipostază nu ne putem activa resursele, nu ne putem conecta la propriul potențial și nu ne putem dezvolta. Practic orice formă de creștere este suspendată. Orice mecanism care acum nu ne mai servește a apărut pentru a ne proteja, însă trebuie să verificăm constant dacă în momentul prezent mai avem nevoie de el ori ba. Important este ca înainte să ne lipsim de ceva ce nu ne mai folosește să deprindem noi abilități de funcționare, de data aceasta sănătoase pe care să le punem în loc. Dacă înlocuim o adicție cu alta nu am schimbat nimic. Mecanismul de reglare a rămas același. Iar noi suntem la fel de departe de noi înșine.
Paradoxul intervine în momentul în când alegem să privim înspre cele mai întunecate cotloane ale propriului psihic și să ne așezăm cu curiozitate lângă ele. Reprezentarea lor internă se modifică și ea. Din cele mai înfricoșătoare și greu de acceptat experiențe, ele își pierd din greutatea de a fi purtate pe umerii conștiinței. Se așează diferit și ajung sa ne impacteze într-o maniera mai degrabă de cooperare, decât de sabotare. Desigur că ele nu vor dispărea odată ce au fost identificate și conștientizate, însă forța cu care ne vor controla va scădea, iar noi ne vom recupera din capacitatea de a alege binele pentru noi.
Dă-ți voie să privești înspre ce te deranjează cel mai tare la tine, ce respingi cel mai tare la ceilalți, adică implicit la tine. Apropie-te de aceste particele din tine. Iți promit ca se vor transforma și te vor transforma.