Sunt un om printre oameni, care și-a dedicat mult timp analizei modului de funcționare al psihicului uman. Am ales acest drum fără ezitare când a venit vremea să decid încotro îmi voi îndrepta pașii și spre ce meserie. Consider că a fi psiholog nu este o meserie, ci un stil de viață născut din preocuparea pentru a construi o viață cu sens, împlinită și trăită într-un mod cât mai conștient și autentic. Noi, psihologii, folosim ca materie primă conținutul intern al fiecărei persoane care vine în cabinet. Instrumentele ne sunt empatia, prezența, acceptarea necondiționată, căldura, fermitatea și ghidajul fin spre conștientizarea dinamicii interne, spre integrarea tuturor părților Sinelui și apoi spre transformare.

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut în devenire, format în Psihoterapia Focalizată pe Emoții. Cred cu tărie că emoțiile au puterea de a ne determina întreaga exprimare și manifestare. Trăirile afective, de orice fel, au o componenta motivațională extrem de puternică. Ele ne dau forța, direcția și energia de a ne îndrepta într-o anumita direcție, de a acționa într-un fel anume.

Emoțiile răspund cel mai onest la întrebarea ,,De ce?”. Ele reprezintă cea mai fidela busolă interna care ne poate ghida în deciziile noastre

sau care ne poate pune în contact direct cu ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Conectarea cu propriile emoții este un act extrem de curajos și intim aș putea spune. Întâlnirea cu trăirile afective poate fi pe cat de plăcută, pe atât de greu de susținut. Contactul direct cu emoțiile ne așază lângă nevoile noastre care se cer a fi îngrijite.

Nu există emoții pozitive sau negative. Ele se pot simți în corp plăcut sau neplăcut, însă nu pot fi rele sau bune pentru că au un rol adaptativ, cel de a ne semnala ceva intern. Gândurile nu sunt mereu sincere, însă emoțiile da.